Dăm startul înscrierilor pentru ediția de toamnă a evenimentului Pedalează!
16 proiecte comunitare din domenii precum educația, cultura, sănătatea, sportul, protecția mediului și, nu în ultimul rând, din domeniul asistenței sociale, te așteaptă să pedalezi pentru a le susține. Vei putea alege proiectul pe care dorești să îl susții prin aplicația Pedalează! disponibilă curând pe App Store și Google Play.
Totuși, până atunci avem nevoie să te preînscrii completând următorul formular: https://forms.gle/sgkEU8k3Xa5iWL8m7. Informațiile pe care ni le vei oferi prin acesta ne vor ajuta să ne pregătim cât mai bine din punct de vedere logistic pentru zilele de 18 și 19 septembrie. În același timp, în felul acesta te vom putea anunța imediat ce aplicația devine disponibilă pentru a fi folosită.
Pașii concreți pentru înscrierea ca ciclist în eveniment sunt după cum urmează:
- Completează formularului de preînscriere;
- Invită-ți colegii, prietenii și apropiații să se înscrie și ei pentru a susține un scop bun;
- În momentul publicării aplicației pe platformele mai sus menționate, vei primi un SMS prin care o vei putea descărca în telefonul tău;
- În aplicația descărcată, alegi cauza pe care o vei susține pedalând și plătești contravaloarea pachetului de participant ales anterior;
- Pe 18 și 19 septembrie pedalezi pentru un scop bun!
Îți reamintim și care sunt proiectele din care vei putea alege pentru a le susține în această ediție a seriei de evenimente Pedalează!:
- Curte frumoasă pentru școala noastră! - Asociația Waldorf Magocska
- Cizme bătute de dans - Ansamblul de dans popular „Borsika”
- Pedalăm pentru o Grădină Senzorială! - Grădinița cu P.P. nr. 6 Târgu Mureș
- Traseu psihomotric GONGE pentru preșcolari - Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu
- ZÂMBET ȘI SPERANȚĂ - Șanse la integrare - Asociaţia HOPE of Transylvanian Children
- Împreună pentru sănătate - pregătire profesională în prevenție - Fundația „Szent Balázs”
- Orașul ajută - Asociația Divers
- Cămin sigur pentru berze - Asociația Grupul Milvus
- Copiii Supradotați Schimbă Viitorul! - Salvați Copiii Filiala Mureș
- Yuppi Camp - Un weekend pentru copiii bolnavi cronic și familiile lor! - Asociația Mișcare de Tabără Yuppi
- XXVIII. Academia Studenților Publici și Tineretului - Uniunea Liceenilor Maghiari din România
- Acordă o șansă pentru a porni - burse pentru tinerii dezavantajați în cadrul programului Orizont - Outward Bound Romania
- Un început promițător pentru hocheiul feminin - Asociația Hochei Mureș
- Nu Mi-e Frică! Pedalez pentru copiii bolnavi de cancer! - Asociația Little People România
- Pedalează pentru Centrul de zi al Asociației Down Mureș - Asociația Down Mureș
- Pedalăm pentru recuperarea lui Arnold- Persoană fizică
De asemenea, dacă nu vei putea participa în zilele evenimentului, ai posibilitatea să donezi pe site orice sumă pentru cauza pe care o preferi. Simplu și rapid!
Nu în ultimul rând, vrem să îți reamintim că duminică, în 19 septembrie, te așteptăm în Piața Victoriei de la ora 15:00 pentru tombola Pedalează City & Wild!, iar de la ora 16:00 vom porni cu toții în mult așteptatul Marș al bicicliștilor - Critical Mass, în încheierea unui weekend plin de evenimente dedicate unui scop bun!